The following presentation frames Răzvan Anton’s newest video, Archival Study (Places and Portraits), 2022, within the artist’s larger practice of working with found images and archives, hereby ending the series Time Lines. 

Prezentarea de față încadrează cea mai nouă lucrare video a lui Răzvan Anton, Archival Study (Places and Portraits), 2022, în contextul mai larg al practicii artistului de a lucra cu imagini găsite și arhive, și încheie astfel seria Time Lines.

Razvan Anton, Archival Study (Places and Portraits), 2022, 16:9
Archival Study (Places and Portraits), 2022, video stills

Răzvan Anton’s body of work of the last 7 years began with a displacement and dissolution. The disposal of the photo archive Minerva was prevented just in time before an irreparable disappearance. Subsequently, it was rediscovered by Anton’s colleague and friend, artist Miklósi Dénes. The archive, established by the local newspapers Igazság and Făclia, contains the negatives of over thirty thousand images depicting public life in Cluj County between 1960 and 1990. In a collective, collaborative effort, with the involvement of Anton and other friends, associations, and volunteers, a lengthy process of digital archiving was initiated that eventually restored the images to the public, making them fully accessible on a mindfully designed trilingual website that can be browsed by keywords and years. On this occasion, most of the published images entered the public domain for the first time. And even the ones that had been published in print have long been forgotten previously to their rediscovery, and so has most of their context. Only a small part had been selected at the time for the depiction of commissioned articles. The large bulk of the archive consists of a repetitive accumulation of photojournalistic material and, sporadically, of poetic or personal snapshots on remaining reels that depart from the requirements of the public commission and instead enter the private sphere. The sum of these photographs, including the ones with a more private character, was authored by a handful of photographers, who consented the release and dissemination of their images into the public sphere via the archive that is now here to preserve, revise, and reclaim collective memory. 

Corpul de lucrări realizat de Anton în decursul ultimilor șapte ani își are originile într-o dislocare și disoluție. În pericol de a fi aruncată, arhiva de fotografie Minerva a fost recuperată în ultimul moment, înainte de o pierdere iremediabilă. Ulterior, ea a fost redescoperită de colegul și prietenul lui Anton, artistul Miklósi Dénes. Arhiva, întemeiată de ziarele locale Igazság și Făclia, conține negativele a peste 30.000 de imagini ce surprind viața publică din județul Cluj între 1960 și 1990. Printr-un efort colectiv și colaborativ, cu implicarea lui Anton și a altor prieteni, asociații și voluntari, a pornit un îndelungat proces de arhivare digitală. El a dus la redarea către public a imaginilor, acum accesibile în totalitate pe un website trilingv, cu un design îngrijit, unde fotografiile pot fi găsite după cuvinte-cheie și ani. Cu această ocazie, majoritatea imaginilor au ajuns în sfera publică pentru prima dată. Chiar și cele care fuseseră publicate în cele două ziare erau demult uitate înainte de redescoperirea lor, la fel ca și contextul lor. Doar o mică parte dintre imagini fuseseră folosite la vremea lor să ilustreze articolele tipărite. Într-o proporție covârșitoare, arhiva constă dintr-o acumulare repetitivă de material fotojurnalistic și, sporadic, din cadre poetice sau personale realizate pe resturi de film, care se sustrag sarcinilor editoriale și intră, în schimb, în zona privată. Toate aceste fotografii, inclusiv cele cu un caracter mai privat, au fost făcute de o mână de fotografi, care au fost de acord cu publicarea și diseminarea imaginilor în sfera publică prin intermediul arhivei, al cărei rol este de a conserva, revizui și recupera memoria colectivă.

Razvan Anton, Negative Study (Audience 2), 2020
Negative Study (Audience 2), 2020, blue ball pen on perforated paper, 126 x 180 cm

These aspects are relevant since they have been influential on Răzvan Anton’s subsequent artistic work, beyond his investment in the restoration of a historic archive. While doing, as it were, the work of an archivist, labeling and classifying images, Anton’s drawing-based practice decidedly veered towards the photographic image, specifically those images contained in this abundant collection. Understandably, given that Minerva is a generous pictorial trove that occasionally holds one or the other “exotic” find. Statistically though, and unsurprisingly, among the numerous tags of the archive, the ones that harvest the most pictures are: worker, agriculture, factory, landscape, woman, man, meeting, children. 

Aceste aspecte sunt relevante pentru că au influențat decisiv producția artistică a lui Răzvan Anton, dincolo de participarea lui la restaurarea unei arhive istorice. Pe măsură ce acționa ca un arhivist care etichetează și clasifică fotografiile, Anton și-a reorientat practica, axată până atunci pe desen, înspre imaginea fotografică – în mod specific înspre imaginile din această colecție abundentă. De înțeles, având în vedere că Arhiva Minerva este un ansamblu vizual generos, care scoate la iveală din când în când câte o descoperire „exotică”. Din punct de vedere statistic însă, și nesurprinzător, dintre numeroasele etichete din arhivă, cele care grupează cele mai multe fotografii sunt: muncitor, agricultură, fabrică, peisaj, bărbat, femeie, întâlnire, copii.

Razvan Anton, Negative Study (Audience 2), 2020
Negative Study (Audience 2), 2020, blue ball pen on perforated paper, 126 x 180 cm (detail)

If in the beginning Anton drew freely after images he selected, aiming to inscribe a cool distance in the sparse outlines and shapes that could potentially identify the photographic templates (a species of distance similar, to some degree, to the photojournalist’s), he soon turned to a technique more properly equipped to divest the author (himself) of his agency, or rather, to reduce the appearance thereof to a bare minimum. His heliographs are the result of a process that begins with his careful approaching to an existing photograph and ends once he removes his prepared „plates“ (sheets of paper symmetrically colored by him with blue ballpoint pen and superimposed transparencies filtering blocks of visual information) from the extended exposure to sunlight. Anton uses existing photographs as a template in order to, somewhat paradoxically, excavate a hidden, perhaps wider meaning from their surface through the heliographic process. Resorting to this radically slow proto-photographic technique, which requires months of natural processing (waiting for a satisfying result) and which references a time perception pertaining to the pre-industrial age, certainly offers, by contrast, a comment on the current modes and speeds of capitalist production. 

Dacă la început Anton desena liber după imaginile pe care le selecta, încercând să încorporeze în contururile și formele sale fine o anumită distanță care să trimită la sursa fotografică (un tip de distanță similar întrucâtva cu distanța unui fotojurnalist față de subiect), în scurt timp a trecut la o tehnică mai propice pentru a elibera autorul (pe el însuși) de puterea de a acționa sau, mai degrabă, pentru a reduce la minimum mărturia vizuală a acesteia. Heliografiile lui sunt rezultatul unui proces care începe cu însușirea atentă a unei fotografii existente și se încheie cu despărțirea „plăcilor” pregătite de el (coli de desen hașurate simetric cu pix albastru și ecrane transparente suprapuse pe ele pentru a filtra blocuri de informație vizuală) după expunerea lor îndelungată la soare. Anton folosește fotografii existente ca șablon pentru ca, oarecum paradoxal, să excaveze un înțeles ascuns, poate mai larg, din suprafața lor cu ajutorul procesului heliografic. Recurgerea la această tehnică proto-fotografică radical de lentă, care necesită luni de developare naturală (și de așteptare a unui rezultat mulțumitor) și care evocă o percepție a timpului proprie unei epoci pre-industriale, oferă cu siguranță, prin contrast, un comentariu asupra procedeelor și vitezelor actuale din producția capitalistă.

Razvan Anton, The March, 2017
The March, 2017, blue ball pen on perforated paper, 168 x 150 cm

However, in my view, the heliographic process does not strip away the artistic intentionality involved in the making of the works, as previous commentaries somewhat cautiously suggest, when they invoke a sort of withdrawal of the author – although, a willful curtailing of the latter’s agency does occur here. What speaks, in my opinion, against the author’s withdrawal is, for one, Anton’s consistent editorial choices. The artistic intention accompanies every step in the making, from the selection of the image, to the choice of scale and visual information that is to be conveyed. Second, there is the ambivalent function of the style Anton devised for these works. In this sense strictly, Anton’s heliographs are not unlike Warhol’s photographic silkscreen prints of celebrities and his Death & Disasters series – both are simultaneously recognizable and „anonymous“. Of course, there are nuances to be made. It is, indeed, the slowness that makes a difference. Rather than a withdrawal of the author, a sort of resistance takes place in Anton’s images. Its stake is not accumulation, assertion of individuality, and proliferation of desire, but a question of survival and collective awareness. 

Totuși, din punctul meu de vedere, procesul heliografic nu înlătură intenționalitatea artistică prezentă în realizarea lucrărilor, așa cum au sugerat cu precauție unele comentarii de până acum, invocând un soi de retragere a autorului – cu toate că o reducere deliberată a puterii acestuia de a acționa are loc, într-adevăr. O primă dovadă, în opinia mea, împotriva ideii de retragere a autorului este suma de alegeri editoriale pe care Anton le face. Intenția artistică însoțește fiecare etapă de realizare, de la selecția imaginii, la stabilirea dimensiunilor și a informației vizuale care urmează a fi transmisă. Al doilea argument ține de funcția ambivalentă a stilului creat de Anton pentru lucrări. Strict în acest sens, heliografiile lui nu sunt departe de serigrafiile fotografice cu celebrități ale lui Warhol și de seria sa Death & Disasters – ambele sunt, simultan, recognoscibile și „anonime”. Firește, e nevoie de nuanțări. Lentoarea procesului face diferența. Mai degrabă decât o retragere a autorului, un soi de rezistență are loc în imaginile lui Anton. Miza ei nu este acumularea, afimarea individualității sau proliferarea dorinței, ci o chestiune de supraviețuire și conștientizare colectivă.

The March, 2017, blue ball pen on perforated paper, 168 x 150 cm (detail)
Razvan Anton, Fading Study (Women Working), 2018
Fading Study (Women Working), 2018, blue ball pen on perforated paper, 126 x 120 cm

Tellingly, Anton’s choice of motifs generally precludes any markers of the particular or the sensational, although the Minerva archive does offer some material that enters these categories: car crashes, individuals depicted in their homes (not performing labour), moments of involuntary comedy, artistic personalities (from the local scene) etc. With little exceptions, it is the pictures that share the aforementioned denominators (worker, factory, man, woman…), the ones that distinguish the tenor of the Minerva archive and, in more general terms, the type of society they depict, that Anton seems to be interested in. If Warhol’s silkscreens impassibly reflect the Debordian “society of spectacle” (and amplify its fantasies), Anton’s heliographs revisit state-sanctioned imagery from a spectacle of a different kind. It is precisely here that Anton’s intentionality is crucial. His image choices are not random. Rooted in photographed reality but likewise distanced from it and its mediation, aligned in their self-effacing appearance, Anton’s heliographs oftentimes reveal a haunting choreography of patterns which condenses the spectacle of power put on display in the staging of labor, party meetings, or national celebrations.

În mod sugestiv, motivele alese de Anton exclud orice mărci ale specificului și senzaționalului, deși Minerva conține și materiale din aceste categorii: accidente de mașină, oameni în locuințele lor (spre deosebire de locurile de muncă), momente de comedie involuntară, personalități artistice (de pe scena locală) etc. Cu puține excepții, Anton pare interesat de imagini cu etichetele menționate anterior (muncitor, fabrică, bărbat, femeie…), cele care dau arhivei caracterul său distinctiv și, în termeni mai generali, sunt reprezentative pentru tipul de societate pe care o descriu. Dacă serigrafiile lui Warhol reflectă ceea ce Debord a numit „societatea spectacolului” (și îi amplifică fanteziile), heliografiile lui Anton revizitează un ansamblu de imagini permise de oficialități dintr-un spectacol fundamental diferit. Tocmai în această privință intenționalitatea artistului este crucială. Alegerile lui de imagini nu sunt aleatorii. Înrădăcinate în realitatea fotografiată, dar totodată distanțate de ea și de medierea ei, înrudite în aspectul lor neostentativ, heliografiile lui Anton dezvăluie o coregrafie memorabilă de tipare ce condensează spectacolul puterii etalat în punerea în scenă a muncii, a întâlnirilor de partid sau a sărbătorilor naționale.

Razvan Anton, Fading Study (Women Working), 2018
Fading Study (Women Working), 2018, blue ball pen on perforated paper, 126 x 120 cm (detail)
Razvan Anton, Archival Study (Places and Portraits), 2022, 16:9
Archival Study (Places and Portraits), 2022, video stills

If in using images that he helped restitute to the public domain Răzvan Anton also contributes to a wider and currently engaged discourse on the use of archives as repositories of power vs. disseminators of knowledge, in his most recent work he reverses the stance, searching for the general or universal in the private and particular. His work Archival Study (Places and Portraits), 2022, is a two-channel video that loops digitized and edited 8mm footage shot mostly by his father during the ‘70s and ‘80s. Overcoming the awkwardness of personal exposure through the means and methods of archival classification, Anton proceeded with treating this material in a similar fashion to the public archive. With a trained eye, he organized sequences from his father’s footage into two categories: places and portraits, shown in the left-hand and right-hand video channel, respectively.

Dacă prin folosirea unor imagini la a căror reintrare în sfera publică a participat, Răzvan Anton contribuie la un discurs mai larg, de actualitate, despre întrebuințarea arhivelor ca depozitare de putere vs. propagatoare de cunoaștere, în lucrarea cea mai recentă, el inversează perspectiva, căutând generalul sau universalul în privat și particular. Archival Study (Places and Portraits), 2022, este un video pe două canale care prezintă în buclă filmări pe 8mm făcute în cea mai mare parte de tatăl lui în anii ’70 și ’80, digitizate și montate de Anton. Depășind prin mijloacele și metodele clasificării arhivistice stânjeneala aferentă prezentării publice a unui material personal, artistul a tratat acest material într-un mod similar cu arhiva publică. Cu privirea sa antrenată, a organizat secvențe din filmările tatălui în două categorii: locuri și portrete, arătate pe canalul video din stânga și, respectiv, pe cel din dreapta.

Archival Study (Places and Portraits), 2022, two-channel video, duration: 12’03” and 5’46”, respectively
Play both videos simultaneously.

Not unlike the questions he inherently poses with his heliographs, here, Anton investigates (studies) the moving image, its source, authorship, pictorial taxonomy, the resulting organization of information (/knowledge), and attention economy. But by using a clear-cut classification method based on single keywords – places and portraits – on home films (precursors to home videos), in other words, on footage that can be said to capture almost exclusively spontaneity and life in its amalgamated state, Anton’s work hints at the impossibility to truly isolate objects from their context. Ultimately, this does not seem to be his aim. Anton lets these categories overlap and inevitably feature in both videos. The landscapes, gardens, homes, faces, bodies belong to the same muddled, disorganized, convoluted lived reality. In front of this work, the eye and mind can wander off, seduced by the softness and intimacy of old footage. The juxtaposed asymmetrical durations of the two videos loop ever new associations between the moving images, but the uncanny glitch of the imperfect déjà-vus makes a cut in this daydream. If Anton’s auctorial stance remains discreet, his works profess a similar posture. Their ground rule is frankness. 

Anton rămâne aproape de întrebările ridicate implicit prin heliografiile sale și investighează (studiază) acum imaginea în mișcare, sursa ei, noțiunea de autor, taxonomia imaginilor, organizarea informației (/cunoașterii) rezultată astfel și economia atenției. Dar utilizând o metodă de clasificare extrem de clară, bazată pe un singur cuvânt-cheie locuri sau portrete –, asupra unor filme de familie (precursoarele videourilor de familie), cu alte cuvinte asupra unor imagini care surprind aproape exclusiv spontaneitatea și amalgamul vieții, Anton face aluzie la imposibilitatea de a izola cu adevărat obiectele de contextul lor. Până la urmă, nu acesta pare a fi scopul lui. El lasă categoriile să se suprapună și să apară inevitabil în ambele părți ale instalației video. Peisajele, grădinile, casele, fețele, corpurile aparțin aceleiași realități trăite amestecată, dezorganizată, întortocheată. În fața acestei lucrări, ochiul și mintea sunt libere să cutreiere, seduse de aparența intimă a filmărilor vechi. Duratele inegale ale celor două montaje video juxtapuse în buclă dau naștere încontinuu la noi asocieri între imaginile în mișcare, dar eroarea stranie din déjà-vu-uri imperfecte întrerupe acest vis cu ochii deschiși. Dacă poziția auctorială a lui Anton rămâne discretă, lucrările lui denotă o natură similară. Regula lor fundamentală este onestitatea.

Razvan Anton, Archival Study (Places and Portraits), 2022, 16:9
Archival Study (Places and Portraits), 2022, video stills
Photo by Roland Váczi

Răzvan Anton (b. 1980, lives and works in Cluj) received a MA degree in drawing from Camberwell College of Arts London, following a MA at the University of Art and Design in Cluj. His work has been included in exhibitions such as: Double Part Time (MGML – Match Gallery, Ljubljana, 2021), Utopias (Motorenhalle/riesa efau, Dresden, 2019), Contentious Objects/Ashamed Subjects (Politecnico di Milano, Galleria del Progetto, 2019), Too Young for Memories (ElectroPutere Gallery, Craiova, 2019), Art Encounters Biennial (Timișoara, 2017), GIF (MAGMA, Sfântu Gheorghe, 2017). Gaep presented two of his solo exhibitions: Studies of Gaze (2020) and Mnemonics (2015). He was artist-in-residence at MuseumsQuartier in Vienna (2018) and at The House by the Synagogue, Mediaș, as part of the project Absence as Heritage/TRACES (2016-2018).

Project co-financed by / Proiect co-finanțat de: Administration of the National Cultural Fund / Administrația Fondului Cultural Național (AFCN)

Media Partners / Parteneri media: igloo, Curatorial, IQads, Radio România Cultural, Revista ARTA

Text: Mihaela Chiriac

Translation from English / Traducere din engleză: Ioana Chira

The project does not necessarily represent the position of the AFCN. The AFCN is neither responsible for the project content nor for the way in which the project results may be used. These are entirely the responsibility of the grant beneficiary.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

To learn more about Răzvan Anton