Time Lines: Răzvan Anton

The following presentation frames Răzvan Anton’s newest video, Archival Study (Places and Portraits), 2022, within the artist’s larger practice of working with found images and archives, hereby ending the series Time Lines. 

Prezentarea de față încadrează cea mai nouă lucrare video a lui Răzvan Anton, Archival Study (Places and Portraits), 2022, în contextul mai larg al practicii artistului de a lucra cu imagini găsite și arhive, și încheie astfel seria Time Lines.

Răzvan Anton’s body of work of the last 7 years began with a displacement and dissolution. The disposal of the photo archive Minerva was prevented just in time before an irreparable disappearance. Subsequently, it was rediscovered by Anton’s colleague and friend, artist Miklósi Dénes. The archive, established by the local newspapers Igazság and Făclia, contains the negatives of over thirty thousand images depicting public life in Cluj County between 1960 and 1990. In a collective, collaborative effort, with the involvement of Anton and other friends, associations, and volunteers, a lengthy process of digital archiving was initiated that eventually restored the images to the public, making them fully accessible on a mindfully designed trilingual website that can be browsed by keywords and years. On this occasion, most of the published images entered the public domain for the first time. And even the ones that had been published in print have long been forgotten previously to their rediscovery, and so has most of their context. Only a small part had been selected at the time for the depiction of commissioned articles. The large bulk of the archive consists of a repetitive accumulation of photojournalistic material and, sporadically, of poetic or personal snapshots on remaining reels that depart from the requirements of the public commission and instead enter the private sphere. The sum of these photographs, including the ones with a more private character, was authored by a handful of photographers, who consented the release and dissemination of their images into the public sphere via the archive that is now here to preserve, revise, and reclaim collective memory. 

Corpul de lucrări realizat de Anton în decursul ultimilor șapte ani își are originile într-o dislocare și disoluție. În pericol de a fi aruncată, arhiva de fotografie Minerva a fost recuperată în ultimul moment, înainte de o pierdere iremediabilă. Ulterior, ea a fost redescoperită de colegul și prietenul lui Anton, artistul Miklósi Dénes. Arhiva, întemeiată de ziarele locale Igazság și Făclia, conține negativele a peste 30.000 de imagini ce surprind viața publică din județul Cluj între 1960 și 1990. Printr-un efort colectiv și colaborativ, cu implicarea lui Anton și a altor prieteni, asociații și voluntari, a pornit un îndelungat proces de arhivare digitală. El a dus la redarea către public a imaginilor, acum accesibile în totalitate pe un website trilingv, cu un design îngrijit, unde fotografiile pot fi găsite după cuvinte-cheie și ani. Cu această ocazie, majoritatea imaginilor au ajuns în sfera publică pentru prima dată. Chiar și cele care fuseseră publicate în cele două ziare erau demult uitate înainte de redescoperirea lor, la fel ca și contextul lor. Doar o mică parte dintre imagini fuseseră folosite la vremea lor să ilustreze articolele tipărite. Într-o proporție covârșitoare, arhiva constă dintr-o acumulare repetitivă de material fotojurnalistic și, sporadic, din cadre poetice sau personale realizate pe resturi de film, care se sustrag sarcinilor editoriale și intră, în schimb, în zona privată. Toate aceste fotografii, inclusiv cele cu un caracter mai privat, au fost făcute de o mână de fotografi, care au fost de acord cu publicarea și diseminarea imaginilor în sfera publică prin intermediul arhivei, al cărei rol este de a conserva, revizui și recupera memoria colectivă.

These aspects are relevant since they have been influential on Răzvan Anton’s subsequent artistic work, beyond his investment in the restoration of a historic archive. While doing, as it were, the work of an archivist, labeling and classifying images, Anton’s drawing-based practice decidedly veered towards the photographic image, specifically those images contained in this abundant collection. Understandably, given that Minerva is a generous pictorial trove that occasionally holds one or the other “exotic” find. Statistically though, and unsurprisingly, among the numerous tags of the archive, the ones that harvest the most pictures are: worker, agriculture, factory, landscape, woman, man, meeting, children. 

Aceste aspecte sunt relevante pentru că au influențat decisiv producția artistică a lui Răzvan Anton, dincolo de participarea lui la restaurarea unei arhive istorice. Pe măsură ce acționa ca un arhivist care etichetează și clasifică fotografiile, Anton și-a reorientat practica, axată până atunci pe desen, înspre imaginea fotografică – în mod specific înspre imaginile din această colecție abundentă. De înțeles, având în vedere că Arhiva Minerva este un ansamblu vizual generos, care scoate la iveală din când în când câte o descoperire „exotică”. Din punct de vedere statistic însă, și nesurprinzător, dintre numeroasele etichete din arhivă, cele care grupează cele mai multe fotografii sunt: muncitor, agricultură, fabrică, peisaj, bărbat, femeie, întâlnire, copii.

If in the beginning Anton drew freely after images he selected, aiming to inscribe a cool distance in the sparse outlines and shapes that could potentially identify the photographic templates (a species of distance similar, to some degree, to the photojournalist’s), he soon turned to a technique more properly equipped to divest the author (himself) of his agency, or rather, to reduce the appearance thereof to a bare minimum. His heliographs are the result of a process that begins with his careful approaching to an existing photograph and ends once he removes his prepared „plates“ (sheets of paper symmetrically colored by him with blue ballpoint pen and superimposed transparencies filtering blocks of visual information) from the extended exposure to sunlight. Anton uses existing photographs as a template in order to, somewhat paradoxically, excavate a hidden, perhaps wider meaning from their surface through the heliographic process. Resorting to this radically slow proto-photographic technique, which requires months of natural processing (waiting for a satisfying result) and which references a time perception pertaining to the pre-industrial age, certainly offers, by contrast, a comment on the current modes and speeds of capitalist production. 

Dacă la început Anton desena liber după imaginile pe care le selecta, încercând să încorporeze în contururile și formele sale fine o anumită distanță care să trimită la sursa fotografică (un tip de distanță similar întrucâtva cu distanța unui fotojurnalist față de subiect), în scurt timp a trecut la o tehnică mai propice pentru a elibera autorul (pe el însuși) de puterea de a acționa sau, mai degrabă, pentru a reduce la minimum mărturia vizuală a acesteia. Heliografiile lui sunt rezultatul unui proces care începe cu însușirea atentă a unei fotografii existente și se încheie cu despărțirea „plăcilor” pregătite de el (coli de desen hașurate simetric cu pix albastru și ecrane transparente suprapuse pe ele pentru a filtra blocuri de informație vizuală) după expunerea lor îndelungată la soare. Anton folosește fotografii existente ca șablon pentru ca, oarecum paradoxal, să excaveze un înțeles ascuns, poate mai larg, din suprafața lor cu ajutorul procesului heliografic. Recurgerea la această tehnică proto-fotografică radical de lentă, care necesită luni de developare naturală (și de așteptare a unui rezultat mulțumitor) și care evocă o percepție a timpului proprie unei epoci pre-industriale, oferă cu siguranță, prin contrast, un comentariu asupra procedeelor și vitezelor actuale din producția capitalistă.