Continuing the series Time Lines, the following presentation focuses on a new work by Raluca Popa which is being showcased here, virtually, for the first time. Its subsequent life and iterations in the world of physical objects have, therefore, yet to begin. Given, then, that no precedent in accessing the work has been set so far, in other words, that there is not yet a prescribed hierarchy in its visual order or any dictate of spatial circumstances and other contingencies, we are free to begin our observations with any chosen element that constitutes the work, be it visual or textual.
Continuând seria Time Lines, această prezentare se axează pe o lucrare nouă de Raluca Popa, arătată aici, virtual, în premieră. Viața și viitoarele sale iterații în lumea obiectelor fizice abia urmează. Având în vedere că nu există încă un precedent pentru accesarea lucrării — cu alte cuvinte, nu s-a format deja o ierarhie în ordinea sa vizuală și nici un dictat privind circumstanțele spațiale sau alte contingențe —, suntem liberi să ne începem observațiile cu orice element al lucrării, fie el vizual sau textual.
We shall start with the title. Popa’s work, dated 2022, is called just that: Works (translated from the Romanian Lucrări), followed by the addition Scale 1:2 (Ro. Scara 1:2) between parentheses. From this primary information only we already learn at least two things — first, that we are talking about one work that seems to incorporate or collect several others, and second, that the latter have been scaled down to half in relation to their presumed originals. The works in question are contained in a slipcase clad in an elegant dark shade of navy blue linen. The case is a small object measuring 15,5 x 11 x 12,8 cm that can be effortlessly held in one hand. Its open side reveals thirteen book spines of various thicknesses. The artist’s name, a photograph, and the title of the work are imprinted on the front cover of the slipcase.
Vom începe cu titlul. Lucrarea lui Popa, datată 2022, se intitulează, simplu, Lucrări, cu o completare între paranteze: (Scara 1:2). Din această informație primară aflăm deja cel puțin două lucruri — în primul rând, că lucrarea despre care vorbim pare să încorporeze sau să cumuleze mai multe, iar în al doilea rând, că scara celor din urmă a fost redusă la jumătate în raport cu presupusele originale. Aceste lucrări se regăsesc într-o casetă îmbrăcată în in, într-o nuanță elegantă de bleumarin. Întregul set este un obiect mic, de 15,5 x 11 x 12,8 cm, ce poate fi ținut fără efort într-o mână. Partea sa deschisă dezvăluie 13 cotoare de cărți, de grosimi diferite. Numele artistei, o fotografie a ei și titlul lucrării sunt imprimate pe coperta casetei.
The photograph offers a brief summary of the working process and an insight into what the contents of the thirteen casebound books might be. In a close-up looking over Popa’s shoulder while she’s sitting at her table, one can distinguish the type of work that is being done: with each hand she is maneuvering one of the two points of a pantograph on top of two sheets of paper that lay in front of her. Generally used for technical drawings, this instrument enables the manual replication of shapes to a reduced or enlarged scale. The former is being executed here, as indicated by the title. It is not drawing in the common understanding that is being replicated in this case, although little drawings and sketches do occur, as one would find out if preceding to look at the contents of the books. It is, in fact, writing — the artist’s own — dating back to her time in middle and high school, in the years from 1992 to 1998.
Fotografia oferă un rezumat al procesului de lucru și un indiciu privind conținutul celor 13 cărți în ediție cartonată. În această imagine realizată de aproape, peste umărul artistei așezate la masa de lucru, se poate observa ce face: cu fiecare mână, manevrează câte unul dintre cele două puncte ale unui pantograf peste două foi de hârtie aflate în fața ei. Folosit, de obicei, pentru desene tehnice, instrumentul permite reproducerea manuală a unor forme la o scară micșorată sau mărită. Prima dintre variante este valabilă în cazul de față, așa cum indică și titlul. Dar nu un desen în înțelesul comun al termenului este reprodus aici, deși mici desene și schițe apar din loc în loc, după cum devine evident când începi să răsfoiești cărțile. Ci scrieri ale artistei, din perioada gimnaziului și a liceului, între anii 1992 și 1998.
In her work, Raluca Popa frequently uses archives — oftentimes material with a personal character that she has been collecting over the years, as a steppingstone for investigations on learning processes and agency, that implicate an act of revision. Knowledge, after all, implies retrospection. It is not improvements for the improvements’ sake that Popa seems to be after, but rather a repositioning of the vision — a revision, in its older etymological sense denoting the repeated action of looking back on something, of going to visit again — a look back that could eventually grant a recalibrated look forward. The possibility of failure, however, always seems to loom over these projects. This is a recurring method in her work, whether it materializes in her various treatments of archives (i.e. editing, adaptation, copying) or in performative work like the one she devised on site for her participation in the Sinop Biennial in Turkey in which she, quite literally, took on the task of having her eyes tested at a medical facility, among others (Synopia rhymes with Diplopia rhymes with Myopia, 2017).
În practica ei, Raluca Popa folosește frecvent arhivele — adesea, material cu caracter personal pe care l-a strâns de-a lungul anilor — ca un punct de pornire pentru investigații ce implică o revizuire, referitoare la procese de învățare și la capacitatea de a acționa și de a-și exercita potențialul. Cunoașterea presupune, până la urmă, retrospecție. Popa nu pare să urmărească îmbunătățiri de dragul îmbunătățirilor, ci mai degrabă o repoziționare a privirii — o revizie, în sensul etimologic mai vechi de revedere și reverificare —, adică o privire în trecut care ar putea genera o privire înspre viitor recalibrată. Spectrul unui posibil eșec plutește, totuși, deasupra proiectelor. Aceasta este, de fapt, o metodă recurentă în lucrările artistei, fie că se materializează în diverse operațiuni aplicate arhivelor (de ex., editare, adaptare, copiere) sau în acțiuni performative precum cea inițiată la Bienala de la Sinop, Turcia, unde participarea ei a inclus un control oftalmologic la un cabinet de specialitate (Synopia rhymes with Diplopia rhymes with Myopia, 2017).
It is then not merely a coincidence that Popa makes use of archives, which in themselves imply a look back, that is, revision. In fact, the artist describes her archives as an elastic, malleable material that she can revisit, reuse, and repurpose in her work. The scope of these actions (and with scope we have yet another etymological reference to vision that is, moreover, connected to agency) is to seek, and perhaps attain, knowledge by navigating through the transparencies and opacities (whether these are of institutional, historical, or cultural nature) that shape the transactions between transmitters and receivers of information.
Nu-i, așadar, o simplă coincidență că Popa întrebuințează arhive, care implică, prin însăși natura lor, o privire în trecut. Artista își descrie arhivele ca fiind un material elastic, maleabil, pe care-l poate revizita, refolosi și învesti cu noi atribuții. Scopul acestor acțiuni (iar cu „scop” avem o nouă trimitere etimologică la faptul de a vedea, și chiar una legată de capacitatea de a acționa) este de a căuta, și poate de a dobândi, cunoștințe prin gestionarea transparențelor și a opacităților (fie ele de natură instituțională, istorică sau culturală) care modelează tranzacțiile între emițătorii și receptorii de informație.
In this sense, Raluca Popa uses her quite vast collection of school papers to revisit the moments when the knowledge which was passed on to her within the educational system in a particular time and place (Romania, in the 1990s) was being verified and graded by the authority of the teacher. The total of her 197 papers are organized into thirteen subjects and bound into little books bearing the titles: Romanian, Mathematics, French, English, Physics, Chemistry, Biology, Geography, History, Latin, Music, Religion, and Civic Culture, respectively. Following her usual ideation process that involves the constant back and forth movement described above in the act of reviewing, the artist duplicated the motions of her handwriting while choosing to decrease its size by half. Throughout this tedious and time-consuming operation the pantograph facilitates replication as exact as it’s manually possible, while at the same time allowing Popa to somewhat distance herself from her previous authorship, and, furthermore, to level and condense her own and the teacher’s authorship into one single monochrome construction of miniature size, written — or drawn — with graphite on paper.
În acest sens, Raluca Popa își folosește colecția destul de mare de lucrări de control din timpul școlii pentru a revizita momentele când cunoștințele dobândite în sistemul educațional dintr-un anumit loc și timp (România anilor ’90) erau verificate și evaluate de o autoritate, profesorul. Cele 197 de lucrări de control sunt organizate pe 13 materii și legate în mici cărți intitulate: Limba română, Matematică, Limba franceză, Limba engleză, Fizică, Chimie, Biologie, Geografie, Istorie, Limba latină, Muzică, Religie și Cultură civică. Urmând procesul ei obișnuit, ce presupune pendularea descrisă mai sus, între trecut și prezent, în actul de revizuire, artista a duplicat mișcările scrisului ei de mână, dar la o scară înjumătățită. Pe parcursul acestei operațiuni anoste și cronofage, pantograful a facilitat replicarea originalelor pe cât de exact a fost cu putință, având în vedere că este vorba despre o operațiune manuală, și i-a permis concomitent lui Popa să se distanțeze într-o oarecare măsură de textele ei anterioare și, mai mult, să aducă la același nivel și să condenseze notațiile ei și notațiile profesorului într-o singură construcție monocromă de dimensiuni reduse, scrisă — sau desenată — cu grafit pe hârtie.
Though the generally clean aspect of the papers stays intact, the changes in writing through the years subtly document the adolescent author. Two things remain constant: Raluca Popa’s name identifying each paper, and the high grades which attest a pupil that has corresponded and delivered perseverance and neatness to the expectations of the framework she was put in. It is not without a certain critical irony, emanated tactfully by the subtext of the work — as is usual in Popa’s case — that this laborious reproduction of the test papers is more than just that: it is also a reenactment ultimately questioning the authority of the institution emitting validation. By decreasing the size of the writing, Popa is literally performing its reductio ad absurdum. By resizing and hence reducing the volume that these papers take in space, the artist is hinting at the devaluation in time of the education she successfully received within that specific framework, or at the very least at her re-evaluation of it.
Deși aspectul general curat al lucrărilor de control rămâne intact, schimbările intervenite în scrisul de mână de-a lungul anilor dezvăluie în mod subtil autorul adolescent. Două lucruri sunt constante: numele Ralucăi Popa ca identificator pe fiecare lucrare și notele mari, demne de un elev care a răspuns perseverent și silitor așteptărilor sistemului în care a fost pus. Există o anumită ironie critică, sugerată cu tact în subtextul lucrării, așa cum se întâmplă adesea la Popa, în faptul că această reproducere laborioasă a lucrărilor de control este mai mult de atât: este și o repunere în scenă/reconstituire care chestionează autoritatea instituției ce oferă validarea. Prin micșorarea originalului, Popa operează, la propriu, o reductio ad absurdum. Prin redimensionarea și deci reducerea volumului ocupat de lucrările de control, artista face aluzie la devalorizarea în timp a educației primite cu succes în acel cadru specific, sau cel puțin la reevaluarea ei.
”Manual scaling up or down of school papers, using a pantograph (1:2, 2:1, 3:1, etc.) […] I have enlarged or reduced the size of written text in two school papers on human activity and the anatomy of the eye. I think of them as having good/poor resolution or legibility. Somehow I feel I can stay afloat if I do it this way. It’s an attempt to work with the visibility of the material in front of me.”
— Raluca Popa, early notes about working with the archive material and using the pantograph as a drawing tool
„Mărire sau micșorare manuală la scară a unor lucrări de control, folosind pantograful (1:2, 2:1, 3:1 etc.) […] Am crescut sau redus mărimea textului din două lucrări de control despre activitatea umană și anatomia ochiului. Le privesc ca având rezoluție sau lizibilitate mare/mică. Cumva am sentimentul că pot rămâne la suprafață dacă fac lucrurile astfel. E o încercare de a lucra cu vizibilitatea materialului din fața mea.”
— Raluca Popa, însemnări de început despre lucrul cu materiale de arhivă și folosirea pantografului ca instrument de desen
The lack of critical questioning, specific, in this case, to the inheritance of the Romanian educational system of the 1990s, generally rendered the effort required for test papers into a mix of memory game and manual work, which Popa now serenely and laboriously reenacts (hence, the simple title Works), translating the writing into signs that ultimately become ornament, or drawings. The miniature books that hold them are rather pleasing, curious objects, and not without humor. It is funny to imagine that one would carry, say, the Maths book in their pocket and produce a formula, whether a situation calls for it or not. Not to mention the Sisyphean connotations of the Romanian lucrări, that immediately calls to mind never-ending or unsuccessful constructions sites. But, banter aside, what Raluca Popa is proposing in her practice, through her associative way of working, is the idea that attaining knowledge is a process of contamination through books, words, images, fragments, scraps, and what not. Quite the opposite to a fossilized didacticism.
Lipsa de chestionare critică, specifică, în acest caz, moștenirii lăsate de sistemul educațional românesc din anii ’90, a transformat în general orice lucrare de control într-un amestec de joc de memorie și muncă manuală, pe care Popa o reia acum senin și sârguincios (de aici și titlul simplu, Lucrări), traducând scrierea în semne ce devin ornamente sau desene. Micile cărți ce le aduc laolaltă sunt obiecte plăcute, curioase și nu lipsite de umor. E amuzant să te gândești, de pildă, că cineva ar umbla în buzunar cu Matematica și, pe nepusă masă, ar scoate la iveală o formulă. Nu mai vorbim de conotațiile sisifice ale cuvântului lucrări, care în România duce imediat cu gândul la șantiere interminabile și zadarnice. Dar, lăsând gluma la o parte, ceea ce Raluca Popa propune în practica ei, prin modul său asociativ de a lucra, este ideea că dobândirea cunoașterii este un proces de contaminare prin cărți, cuvinte, imagini, fragmente, extrase ș.a.m.d. Exact opusul unui didacticism fosilizat.
Raluca Popa (b. 1979, lives and works in Berlin) received a MA degree in Fine Art from Byam Shaw, Central Saint Martins, University of the Arts London (2011), following her studies at the University of Art and Design in Cluj (BA Fine Art, 2003). Recent exhibitions include: 22 Women Artists (Stations, Berlin, 2022), Goodbye, Sarotti! (Soft Power Project Space, Berlin, 2021), 2012 Alphabet Book (The Last Archive & Tranzit Bucharest, 2020), Viral Self-Portraits (online, MG+MSUM, Ljubljana, 2020), How to Disappear (solo, Gaep, Bucharest, 2019), Artistic Enquiries into Plants (Tranzit Bucharest, 2019), and The Unknown Portrait of Brancusi (solo, Europe House, London, 2016). She participated twice in Sinopale – Sinop International Biennial (Sinop, 2022 and 2017) and Art Encounters Biennial (Timișoara, 2019 and 2017).
Project financed by / Proiect finanțat de: Administration of the National Cultural Fund / Administrația Fondului Cultural Național (AFCN)
Media Partners / Parteneri media: igloo, Curatorial, IQads, Radio România Cultural, Revista ARTA
Text: Mihaela Chiriac
Translation from English / Traducere din engleză: Ioana Chira
The project does not necessarily represent the position of the AFCN. The AFCN is neither responsible for the project content nor for the way in which the project results may be used. These are entirely the responsibility of the grant beneficiary.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
