The compact selection of six works by Ignacio Uriarte, presented here, spans from 2016 to 2022, and with the exception of a floor/wall work focuses on his drawings on paper. This allows for a few concentrated observations on some aspects of Uriarte’s practice. 

Selecția compactă de șase lucrări de Ignacio Uriarte prezentate aici acoperă perioada 2016-2022 și, cu excepția unei piese de podea/perete, se axează pe desenele sale pe hârtie. Aceasta permite câteva observații concentrate despre anumite aspecte ale practicii lui Uriarte.

Ignacio Uriarte, Moiree Progression, 2021
Moirée Progression, 2021, pigmented ink on paper, three drawings: 21.2 x 20.9 cm, 30 x 29.7 cm, 42.2 x 41.9 cm (27.2 x 26.9 x 3.5 cm, 36 x 35.7 x 3.5 cm, 48.2 x 47.9 x 3.5 cm framed)

Drawings are what Uriarte is best known for. Biographical circumstances led the artist to the practice he has been perfecting in the past 20 years or so. A frequently evoked fact, Uriarte’s departing point in art was his former experience as a corporate employee working in an office. Unpretentious, mass-produced office supplies like ball pens, ink, markers, stamps, rulers have since become his tools. Technical standards, such as DIN, as well as a normative deployment of rules, set up the framework for his art. That said, none of Uriarte’s works actually convey the image of this particular working environment. However, in some ways, they do evoke its condition. As it generally happens, the works are the sediments of personal experience, transposed into visual language. Quite the contrary to the dreary ambience of what is commonly acknowledged as the office everyday, Uriarte’s drawings transport a quietly appealing aesthetic that alternates between a minimalist tendency and a certain concession to a discreet sensuousness. If for the purpose of a more unadulterated look at what the works actually show we are to temporarily bracket out the (not unimportant) biographical data surrounding their genesis, the conceptual backbone of Uriarte’s abstractions will emerge to the foreground. After a closer look, it is worthwhile going back to their context and its significance. 

Desenele sunt cele care i-au adus recunoaștere lui Uriarte. Înspre practica pe care o perfecționează de aproape 20 de ani l-au condus circumstanțe biografice. Adesea amintit, punctul de pornire al lui Uriarte în artă este experiența sa de fost angajat în corporații. Ustensile simple de birou, produse în masă, precum pixuri, cerneală, markere, ștampile și rigle, i-au devenit instrumente. Standarde tehnice, precum DIN, alături de o aplicare normativă a regulilor, formează cadrul pentru arta sa. Niciuna dintre lucrările lui nu transmite, însă, imaginea acestui mediu de lucru. Totuși, într-un fel sau altul, îi denotă condiția. Așa cum se întâmplă în general, lucrările sunt sedimente ale experiențelor personale, transpuse în limbaj vizual. Contrar ambianței anoste asociate astăzi cu biroul, desenele lui Uriarte transportă o estetică subtil atrăgătoare, ce alternează între o tendință minimalistă și concesia făcută unui senzualism discret. Dacă punem temporar între paranteze datele biografice (nu lipsite de importanță) ce însoțesc geneza lucrărilor, pentru o privire mai pură asupra conținutului lor, fundamentul conceptual al abstracțiunilor lui Uriarte se clarifică. După o privire atentă, merită să ne întoarcem la contextul lor și la semnificația acestuia. 

Ignacio Uriarte, Black Window, 2021
Black Window, 2021, pigmented ink on paper, 100 x 90 cm (112 x 102 x 4.5 cm framed)
“I grapple in my art very generally with the working world and with my personal experience in that working world. Because those experiences occurred in a particular decade, from 1992-2003, my work is being increasingly archeological.” 
— Ignacio Uriarte in Verwaltungstakte / Administrative Tact, ed. Kunstmuseum Reutlingen
„Abordez, la modul general, universul muncii și experiențele mele personale în acest mediu. Pentru că experiențele respective au avut loc în decada 1992-2003, lucrările mele sunt din ce în ce mai mult un demers arheologic.” 
Ignacio Uriarte, Black Window, 2021, detail
Black Window, 2021, pigmented ink on paper, 100 x 90 cm (detail)

12 Rulers, 2022, installation (12 rulers), variable dimensions, edition: 1/3 + 1 AP. Installation views from Ignacio Uriarte, ‘Sequential Operations’, solo exhibition, Gaep, Bucharest, 12 March – 7 May 2022

Grand gestures are absent in Uriarte’s art. Instead, his drawings showcase formal relations as supple as logical formulae. It all seems to start with simple empirical observations involving the properties of the tools and materials he uses. Similar to conceptual practices of the ’60s, the artist devises instructions or key data for a visual investigation, which he then attempts to solve. In lieu of written directions that would accompany the work or document its process typical to some conceptual art, Uriarte’s titles and captions, such as ”12 Rulers, 2022, installation (12 rulers)“, allude to the making process of the works. And again, referring back to the minimalism of the ’60s and ’70s – to Richard Long, Fred Sandback, Dorothea Rockburne, to name a few – drawing is, for Uriarte, an expanded field and can take shape in space. Similarly, some series of his drawings progressing i.e. from small to large are hung as installations, alluding to the frames or sequences of a movement.

Gesturile mari sunt absente din lucrările lui Uriarte. În schimb, desenele lui imaginează relații formale de o suplețe asemănătoare formulelor logice. Totul pare să pornească de la simple observații empirice despre proprietățile instrumentelor și materialelor folosite. Asemănător cu practicile conceptuale din anii ’60, artistul concepe instrucțiuni sau date-cheie pentru o investigație vizuală pe care încearcă apoi să o rezolve. În loc de indicații scrise care să însoțească lucrarea sau să documenteze procesul, așa cum se întâmpla uneori în arta conceptuală, titlurile și descrierile lucrărilor lui Uriarte, precum „12 Rulers, 2022, installation (12 rulers)“, fac trimitere la modul lor de realizare. Și din nou, făcând referire la minimalismul anilor ’60 și ’70 – la Richard Long, Fred Sandback, Dorothea Rockburne, pentru a numi doar câțiva –, desenul este pentru Uriarte un câmp extins și poate lua formă în spațiu. Similar, unele serii de desene ce progresează de la mici la mari sunt expuse ca instalații, ducând cu gândul la cadre sau secvențe dintr-o mișcare.

Ignacio Uriarte, Moiree Progression, 2021
Moirée Progression, 2021, pigmented ink on paper, three drawings: 21.2 x 20.9 cm, 30 x 29.7 cm, 42.2 x 41.9 cm (27.2 x 26.9 x 3.5 cm, 36 x 35.7 x 3.5 cm, 48.2 x 47.9 x 3.5 cm framed)

The drawings are not just visualizations of Uriarte’s thought experiments, but they also put his draftsmanship under the self-imposed rules to the test. Generally, the function of standards and norms, such as the ones he abides by in his art, has been the increase of predictability, replication, and time-efficient productivity. We have gotten so used to it, that we are oblivious of the fact that our lives are intensely regulated by these norms and conventions. Moreover, they shape our thinking. Uriarte starts from this premise, only to flip to its opposite while physically working on the drawings. He appropriates some of the principles of mass-production, i.e. replication, but implements them inadequately from the standing point of their initial purpose. The “inadequacy” and “counter-efficiency” derive from his insistence on manual mark-making, which is evidently inconsistent with the concept of mass-production.

Desenele nu doar materializează experimentele de gândire ale lui Uriarte, ci și testează capacitatea lui de a-și exersa măiestria respectând regulile autoimpuse. În general, rolul standardelor și al normelor, precum cele la care subscrie în arta sa, este acela de a crește predictibilitatea, capacitatea de replicare și productivitatea raportată la timp. Ne-am obișnuit atât de mult cu ele, încât nu ne mai dăm seama că aceste norme și convenții ne guvernează viețile într-o mare măsură. Mai mult, ne modelează gândirea. Uriarte pornește de la această premisă, dar trece la exact opusul ei în timp ce desenează. Apropriază principii ale producției în masă, ca replicarea, dar le implementează inadecvat din perspectiva menirii lor inițiale. „Inadecvarea” și „contra-eficiența” derivă din insistența lui pe producția grafică manuală, evident incompatibilă cu conceptul de producție în masă.

Ignacio Uriarte, Black Stamped Monochrome, 2021
Black Stamped Monochrome, 2021, permanent ink on paper, 100 x 69.8 cm (107 x 76.8 x 4.5 cm framed)

Take, for instance, the work Black Stamped Monochrome from 2021. It is a print – but one made manually, by stamping with the tip of a marker rows and rows of small black rectangles, until the page is filled, save for a white border that has been kept as clean and straight as possible during this process. Mechanical and digital reproductions have their specific ways of registering time, or, to be more precise, of registering their own speed. Uriarte’s manually made print registers time – here: slowness – through the manual labor denoted by the gradual accumulation of marks on a sheet of paper. In other words, each of these handmade yet to some extent typified marks becomes the signifier of the time Uriarte needed to produce it on paper. And it is precisely the repetitiveness of the manual gesture, of the color, and shape that draws attention to and emphasizes this process. Seen from a distance, Uriarte’s drawings convey effects of spatiality. On close inspection, they reveal themselves as a myriad of well-organized lines and marks – in some cases, a well-organized chaos, to paraphrase the artist. Given also that the work is fairly large for a drawing on paper (a detail that may escape observation in the context of virtual viewing), it becomes evident how it self-referentially and explicitly encodes not just its own time, but also its labor-intensive making. 

Să luăm ca exemplu lucrarea Black Stamped Monochrome, din 2021. Este o imprimare – dar una realizată manual, prin întipărirea cu vârful unui marker a zeci și zeci de rânduri de mici dreptunghiuri negre, până când pagina se umple, cu excepția unei margini albe care a fost păstrată pe cât de curată și de dreaptă a fost cu putință în timpul procesului de lucru. Reproducerile mecanice și digitale au modurile lor specifice de înregistrare a timpului sau, mai precis, a propriei lor viteze. Imprimările manuale ale lui Uriarte înregistrează timpul – în acest caz, lentoarea – prin munca manuală necesară pentru acumularea treptată de semne pe foaia de desen. Cu alte cuvinte, fiecare dintre aceste semne produse manual, dar într-o oarecare măsură tipizate devine indicele timpului de care Uriarte a avut nevoie pentru a-l pune pe hârtie. Și tocmai repetitivitatea gestului manual, a culorii și a formei atrage atenția asupra procesului și îl subliniază. Văzute de la distanță, desenele lui Uriarte creează un efect de spațialitate. Privite de aproape, se dezvăluie ca o mulțime de linii și semne bine organizate – în unele cazuri, un haos bine organizat, pentru a-l parafraza pe artist. Având în vedere că lucrarea este destul de mare pentru un desen pe hârtie (un detaliu ce poate trece neobservat în mediul online), devine evident felul în care codifică autoreferențial și explicit nu doar timpul, ci și efortul necesar producerii ei.

Ignacio Uriarte, Black Stamped Monochrome, 2021, detail
Black Stamped Monochrome, 2021, permanent ink on paper, 100 x 69.8 cm (107 x 76.8 x 4.5 cm framed), detail
Ignacio Uriarte, Blue Scribble Grading, 2017
Blue Scribble Grading, 2017, document proof pen on paper, 59.4 x 42 cm (68 x 50.5 x 4.5 cm framed)
“My practice is, in some cases, extremely time-consuming, because it consists of many small gestures and repetitions.” 
— Ignacio Uriarte in Den Zufall ordnen / Structuring Chance, ed. Kunstmuseum Krefeld
„Practica mea necesită mult timp în unele cazuri, întrucât constă în nenumărate gesturi mici și repetiții.” 
Ignacio Uriarte, Blue Scribble Grading, 2017, detail
Blue Scribble Grading, 2017, document proof pen on paper, 59.4 x 42 cm, detail

Twelve Sixteenths, 2016, pigmented ink on paper, 36.2 x 22 cm (42.7 x 28.5 x 3.5 cm framed). Installation views from Ignacio Uriarte, ‘Sequential Operations’, solo exhibition, Gaep, Bucharest, 12 March – 7 May 2022

Ignacio Uriarte, Twelve Sixteenths, 2016
Twelve Sixteenths, 2016, pigmented ink on paper, 36.2 x 22 cm (42.7 x 28.5 x 3.5 cm framed)

Art objects, paintings, drawings, and pretty much any handmade object, generally encode the time of their making on their surface. This distinguishes them from mass-produced commodities. It does not mean, however, that all of them automatically foreground this aspect, as they usually have many other narratives to convey. By choosing quite explicitly labor-intensive means that resort to repetitive, self-referential gestures, Uriarte offers a side note on labor in art. His works de-romanticize a notion still current in a wider field that connects art purely to pleasure and disconnects it both from labor and time.

Obiectele artistice, picturile, desenele și aproape orice alt obiect făcut de mână, tind să încorporeze durata de realizare pe suprafața lor. Astfel se disting de bunurile produse în masă. Nu înseamnă, însă, că toate evidențiază automat acest aspect, pentru că de obicei transmit multe alte narative. Alegând destul de explicit mijloace care presupun un efort vizibil și gesturi repetitive, Uriarte oferă un comentariu asupra muncii în artă. Lucrările lui de-romantizează o teorie încă populară, care leagă arta numai de plăcere și o separă de muncă și timp.

Time is a factor that is certainly as valued as it is unwelcome in the daily life at the office where efficiency clashes with boredom and deadlines collide with dead time. Referring to this kind of dead time, Uriarte devised a sort of “manual automation” that mimics some of the typical gestures which materialize as doodles in “non-efficient”, “unproductive” moments. Uriarte displays a preference for obsolete reproduction devices and methods that are no longer “efficient”: typewriters (both for drawings and audio pieces), stamps – and handwriting. In a largely digitized world, the latter survives mostly in art, on post-its, shopping lists, and doodles. Uriarte reintroduces the “mindless” doodle along with its break from an effective communication aimed at a fast-paced productivity into his works. With its joyful, relieving monotony it inflects the plane of the paper through a suggestion of space. It appears in the guise of sequences, progressions, cadences, symmetry. Patterns that are regular or irregular can rarefy to the point they suggest the ethereal. Other works, such as Twelve Sixteenths (2016), cipher time signatures and circle back not only to Uriarte’s musical influences, but also to his own sound pieces. 

To reiterate – from up close, Uriarte’s drawings reveal that they do have a system, that they are efficient – but in their own way, for their own purpose.

Ignacio Uriarte, Twelve Sixteenths, 2016, detail
Twelve Sixteenths, 2016, pigmented ink on paper, 36.2 x 22 cm, detail

Timpul este un factor pe cât de valorizat, pe atât de indezirabil în viața zilnică a unui birou, unde eficiența se ciocnește de plictiseală, iar termenele-limită intră în coliziune cu timpii morți. Cu gândul la acești timpi morți, Uriarte a conceput un soi de „automatizare manuală” care mimează gesturile tipice traduse în mâzgălituri pe foaia de hârtie în momentele „ineficiente” sau „neproductive”. El își afișează preferința pentru instrumente de reproducere ieșite din uz și metode care nu mai sunt „eficiente”: mașini de scris (atât pentru desene, cât și pentru piese de sunet), ștampile și scris de mână. Într-o lume digitalizată, scrisul de mână supraviețuiește aproape doar în artă, pe post-it-uri, liste de cumpărături și sub formă de doodle. Uriarte îl introduce pe cel din urmă în lucrările sale, cu tot cu breșa pe care o creează în comunicare, eficiență si randament. Cu a sa monotonie veselă și liniștitoare, doodle-ul declină suprafața de desen printr-un efect de spațialitate. El apare în secvențe, progresii, cadențe și simetrii. Tipare regulate sau neregulate ajung să se rarefieze până la punctul în care sugerează etericul. Alte lucrări, cum este și Twelve Sixteenths (2016), încifrează metri muzicali și trimit nu doar la influențele din muzică ale lui Uriarte, ci și la piesele lui de sunet.

Pentru a reitera – de aproape, desenele lui Uriarte dezvăluie că au un sistem, că sunt eficiente, dar în felul lor propriu, pentru propriul lor scop.

Ignacio Uriarte (b. 1972, lives and works in Berlin) studied art at the Centro de Artes Audiovisuales in Guadalajara, Mexico, after initial studies in Business Administration. His numerous exhibitions include: Sequential Operations (Gaep, Bucharest, 2022), Movimiento Circolare (Loom Gallery, Milan, 2021), Campos de texto (NoguerasBlanchard, Madrid, 2021), Secuencias (La Ciudadela, Pamplona, 2020), Raumteilungen (Philipp von Rosen Galerie, Cologne, 2020), 210 x 297 mm (Kunstraum Lakeside, Klagenfurt, 2019), x, y, z (Museo ABC, Madrid, 2018), Divisions and Reflections (i8 Gallery, Reykjavik, 2018), Apropos Papier: Ignacio Uriarte Bürokünstler (Leopold Hoesch Museum, Düren, 2018), How to Define Space (White Space, Beijing, 2017), Acht Stunden zählen (Berlinische Galerie, Berlin, 2015), Line of Work (The Drawing Center, New York, 2013).

Ignacio Uriarte portret

Project financed by / Proiect finanțat de: Administration of the National Cultural Fund / Administrația Fondului Cultural Național (AFCN)

Media Partners / Parteneri media: igloo, Curatorial, IQads, Radio România Cultural, Revista ARTA

Translation from English / Traducere din engleză: Ioana Chira

The project does not necessarily represent the position of the AFCN. The AFCN is neither responsible for the project content nor for the way in which the project results may be used. These are entirely the responsibility of the grant beneficiary.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

To learn more about Ignacio Uriarte