Three Ways to Draw and One Way to Call for Attention

Nimeni nu poate da timpul înapoi: nu ne putem elibera de ideile, valorile simbolice și experiențele care ne-au marcat trecutul și, într-o oarecare măsură, toate rămân prezente în fiecare zi a vieții noastre. Dar, fără îndoială, le putem chestiona, reevalua și recontextualiza. Acesta-i cadrul în care este important să înțelegem munca lui Ignacio Uriarte, care înainte de a se dedica artei, a studiat Administrarea Afacerilor și și-a început cariera în sectorul corporate. Deși activitatea lui artistică traversează ideile și limbajele formale asociate cu moștenirea minimalismului și a artei conceptuale, Uriarte își fundamentează practica în propria experiență de fost angajat. Acest lucru este clar vizibil în instrumentele și metodele sale, care sunt similare celor folosite de orice angajat, mai ales când vine vorba despre rutina muncii într-o perioadă definită de timp – un punct central al lucrărilor lui.

Expoziția Three Ways to Draw and One Way to Call for Attention, care reprezintă cea de-a treia colaborare a lui Uriarte cu Gaep, își propune să înglobeze interesele lui artistice principale într-o selecție de lucrări pe hârtie și de sunet. Întrucât relația dintre rutină și timp este un punct central al practicii artistului, această expoziție urmărește aceeași idee și prezintă diferite „moduri” în care Uriarte reconstituie ritualuri repetitive, din nou și din nou, într-un anumit interval de timp. În loc să înfățișeze o „cronologie” a activității artistului, expoziția subliniază caracteristicile principale ce definesc majoritatea lucrărilor, de la instrumentalizarea efemerului la strategiile punctuale prin care Uriarte definește statutul unei lucrări în relație cu sistemele consacrate din arta contemporană. 

Gesturile sale minimale și adesea complet efemere, comentarii asupra vieții de zi cu zi, demontează mitul artistului și al rolului său în sistem; totuși, în cazul acestei expoziții, cele „trei feluri de a desena” la care titlul face referire și care sunt juxtapuse în spațiul de la etaj al galeriei funcționează și ca impulsuri adresate percepției privitorilor, fie prin „măsurarea erorilor” prin intermediul urmelor lăsate de o mașină de scris ori de o ștampilă sau prin diverse desene ce definesc forme, culori și nuanțe pe suprafețele pe care artistul intervine. Spațiul de la subsol este dedicat „unui fel de a atrage atenția”, cealaltă parte din titlul expoziției, ce constă într-o instalație de sunet care exprimă nevoia lui Uriarte de a lucra cu medii diferite și care dă naștere, totodată, unui suspans între vizual și non-vizual.

La prima vedere, expoziția este simplă formal și limitată temporal. O privire mai atentă dezvăluie strădaniile pe baza cărora Uriarte construiește fundațiile conceptuale ale diferitelor segmente din practica sa. Având în vedere că Ignacio Uriarte lucrează ca artist de peste 15 ani, este important de menționat că această expoziție nu este o altă mică retrospectivă, ci mai degrabă o privire de ansamblu asupra examinării de către artist a felurilor în care privim și trăim arta. În același timp, întreaga expoziție constă în „intrări” atent alese, care reprezintă aproprieri de către Uriarte ale gesturilor din viața de zi cu zi ce rezistă inerției fizice a lucrării de artă. Consecința este generarea unei tensiuni constante între material și ceva ce există doar la marginea prezenței materiale. 

Text de Tevž Logar, curator