The Domino Effect

De la muzee și galerii, la teatre și săli de concerte, e cert că unele dintre cele mai memorabile experiențe legate de artă presupun să fi angrenat într-un proces de schimb – un schimb de cunoaștere, în principal. Pandemia Covid-19 a confruntat instituțiile artistice din întreaga lume cu provocări neobișnuite și le-a îngreunat eforturile de a rămâne active după închiderea temporară a spațiilor fizice. Prin diferite strategii, organizațiile și indivizii au încercat să „conserve” comunitățile pe care le-au construit în jurul lor de-a lungul anilor. Tehnologia a jucat un rol crucial în menținerea funcțională a societății într-o perioadă de lockdown-uri, ceea ce s-ar putea să aibă un efect de durată. Dar există ceva mai important decât să ai acces la cultură fără să ieși din casă și acest lucru ajută, probabil, oamenii să facă față vremurilor tulburi. Este vorba despre auto-reflecție. Nu doar la nivelul proceselor individuale pe care le-am parcurs cu toții, ci și la nivel comunitar, de reflecție asupra comunităților din care facem parte și de folosire a izolării pentru a învăța să fim mai conectați unul cu celălalt.

Galeriile de artă comerciale își generează veniturile din vânzarea de lucrări de artă, un demers bazat pe strategia fiecăreia în raport cu un anumit artist sau o anumită lucrare, în contextul unei expoziții, al unui târg de artă, al unei colecții, al prezenței în media, al activității editoriale etc. Dar deși o galerie de artă funcționează ca o comunitate formată din artiști, galeriști, curatori, colecționari și alți membri ai publicului interesați de artă, schimbul dintre cei implicați pare uneori superficial și limitat. Această stare de fapt reprezintă punctul de plecare al prezentei expoziții, care încearcă să regândească galeria comercială ca o comunitate și să-i remodeleze programul – nu din perspectiva galeristului, a curatorului sau a colecționarului, ci prin prisma artiștilor, inima acestei comunități.

Intitulată The Domino Effect, expoziția este rezultatul unui experiment interesant prin care selecția lucrărilor expuse a fost realizată gradual, în urma alegerilor făcute de artiști. S-a folosit o structură simplă: fiecare artist din programul galeriei a fost invitat să propună o lucrare de la următorul artist, în ordine alfabetică. Scopul n-a fost acela de a institui un mecanism care să lege lucrările expuse, ci mai degrabă de a stimula schimbul și conexiunile dintre artiști, în condițiile în care, de obicei, selecția lucrărilor tinde să fie realizată doar de galerie, în virtutea strategiei sale. Astfel, expoziția pornește de la un moment de cotitură și propune o transformare atât de conținut, cât și de structură. Acest lucru este sugerat în mod simbolic chiar de titlul The Domino Effect, care exprimă faptul că o schimbare în comportamentul cuiva va genera o reacție în lanț și va determina schimbări în comportamentul mai multora.

Cu alte cuvinte, expoziția respinge modelul unei prezentări clasice tematice, refuzând ideea de temă dominantă și încurajând un alt mod de a acționa, cu scopul unei auto-reflecții și al unei chestionări a posibilelor antagonisme. Structura ei rizomatică, lipsită de mecanismele și strategiile consacrate de expunere dintr-o galerie de artă, devine o entitate care își produce propria realitate. The Domino Effect se concentrează pe varietatea de relații dintre artiștii din programul galeriei – un grupaj care nu generează un teren conceptual comun, dar care, în schimb, există ca un flux continuu ce declanșează potențiale relații între lucrările de artă.

Text de Tevž Logar, curator