Studies of Gaze

Au trecut mai bine de cinci ani de la prima expoziție personală a lui Răzvan Anton la Gaep. În acest interval, a expus în mod constant în România și în străinătate, prezentările axându-se pe seriile lui consacrate, imediat recognoscibile, de lucrări în tehnica heliografiei. Dar operarea cu categorii stabilite exclusiv pe criterii formale este întotdeauna problematică, întrucât împinge artiștii ca persoane și, mai ales, conținutul explorat de ei într-un plan secundar, unde tind să și rămână. De aceea, expoziția de față ar trebui privită drept o încercare a lui Răzvan Anton de a muta accentul de pe categoria obiectului de artă – lucrare pe hârtie, imagine în mișcare – pe abordarea sa referitoare la aproprierea imaginii, care rezultă în mod direct într-o subminare subtilă a obiectivității mediului fotografic, iar prin asamblarea unor puzzle-uri personale și intime, pune în discuție actul de a privi.

Fără îndoială, o constantă pentru Anton este agentivitatea (agency) sa ca artist. Prezentă de la bun început în activitatea lui, ea servește acum ca punct de plecare în conceptualizarea și pregătirea noii expoziții. Din punct de vedere formal, Studies of Gaze reflectă preocuparea artistului ca practica lui să nu fie bazată pe o anumită metodologie, ci pe un proces care integrează privitul și învățatul și care este legat nu de o tehnică anume, ci de ideea de durată, de legăturile cu noile tehnologii și de posibilitățile deschise de acestea în ceea ce privește reproductibilitatea și manipularea. Mergând dincolo de aspectele formale, putem defini expoziția ca un comentariu personal al lui Anton asupra arhivelor și, în consecință, asupra patrimoniului cultural al României comuniste și asupra importanței memoriei în conturarea unui viitor posibil.

Premisa principală a expoziției este stabilirea unei tensiuni între narativele interne ale practicii artistului. Același lucru este valabil și pentru formatul expoziției, care creează noi posibilități pentru distribuirea imaginii. Dacă relația dintre imaginea statică (etajul galeriei) și imaginea în mișcare (subsolul) este ușor de remarcat, mai multă atenție necesită modul în care Anton definește tensiunea dintre imaginea de arhivă și reproducerea contemporană. Acest mod îl poziționează pe o filieră Debord de chestionare a societății spectacolului, copleșită de imagini saturate. Ca urmare a reproductibilității sale, fotografia a jucat un rol important, încă de la inventarea ei, în distribuirea „realității” noastre. Din același motiv, a fost obiect al manipulărilor, deopotrivă voite și nevoite. Astăzi, odată cu ubicuitatea fotografiei digitale, manipularea imaginii fotografice pare să fi devenit parte integrantă a mediului de exprimare, ceea ce contravine scopului său inițial: imitarea realității. În acest context, heliografiile și lucrările video ale lui Răzvan Anton, care au ca punct de plecare imaginea fotografică, pot fi interpretate ca semne ale dorinței autorului de a se retrage momentan din spectacolul artificial și de a se concentra pe narațiunea vizuală prin intermediul unor evenimente sociale reale, ancorate foarte precis în anumite contexte.

Sursa fotografică îi oferă lui Anton ocazia de a lucra cu interpretarea privirii (the gaze) [1], printr-o sumă de motive simbolizând acțiuni politice ale indivizilor sau ale societății în ansamblu. Înțeles astfel, actul de a privi merge mult dincolo de fotografie. Cu alte cuvinte, non-reciprocitatea vizuală dintre oameni și „obiecte neanimate sau naturale”, prezentă de la bun început în fotografie prin faptul că subiectul privește înspre obiectivul aparatului, vorbește și despre o asimetrie vizuală în relațiile interumane. Totodată, o întrebare care apare este legată de rolul jucat de Anton în alegerea anumitor imagini în relație cu privitorul. În timp ce un privitor poate să aprecieze, pur și simplu, valoarea estetică a imaginii selectate, un altul o poate asocia cu diverse amintiri, experiențe și emoții. Demersul artistului este de a depăși – sau cel puțin de a înțelege – distanța dintre un motiv prezent în imagine, contextul lui social și privitor. Astfel suntem provocați să analizăm cum percepem transformarea formală de către Anton a respectivei imagini istorice și cum se poziționează aceasta în viața noastră astăzi. Prin trimiteri la suprautilizarea, manipularea, distribuirea și valorizarea imaginilor, Anton dezvăluie într-o manieră sofisticată punctul latent de contact dintre imaginile pe care le consumăm, chestiuni legate de ontologia imaginii fotografice și încercarea de a defini conceptele de bază de politică, clasă, religie și producție culturală.

—

[1] Conceptul dezvoltat de Jacques Lacan (le regard în original)

Text de Tevž Logar, curator