OTNOT

19 May - 31 July 2016

Works

About

Personalitate extrem de respectată pe scena artistică din Franța, Tania Mouraud va avea pentru prima dată o expoziție personală în România. Desfășurată în întregul spațiu al galeriei EASTWARDS PROSPECTUS [acum Gaep], aceasta include lucrări realizate începând cu anii 2000, în mediul fotografiei, al artei video, al sunetului și al ‘scrierilor’.

Titlul expoziției este împrumutat din celebrul text De rerum natura (On the Nature of Things), al lui

Lucrețiu. În această traducere a doctrinei lui Epicur, Lucrețiu descrie creația lumii, apariția civilizației și în final episodul marii ciume din Atena, ca o parabolă a mizelor contemporane legate de salvarea speciei umane.

La etajul galeriei sunt prezentate fotografii, printre care seria cea mai recentă, Balafres (răni deschise). Acest ciclu de lucrări început în 2014 ne introduce în inima siturilor deschise de extracție a lignitului din Germania, simboluri ale schizofreniei unei societăți care idealizează tranziția energetică și energiile regenerabile, în timp ce jumătate din producția de electricitate provine din combustia unor materii prime extrem de poluante, care produc o distrugere totală a peisajului și a oricărei forme de viață ce îl ocupă. Prin lucrările sale, Tania Mouraud reușește să reveleze imensitatea dezastrului cauzat de ființa umană, prin mișcări permanente între suprafața peisajelor lunare artificiale și măruntaiele Pământului. Artista dezvăluie frumusețea paradoxală și surprinzătoare printr-o compoziție și un matierialism derivate dintr-o cunoaștere aprofundată a picturii clasice. 

Publicul poate descoperi, de asemenea, în premieră cea mai recentă lucrare video a Taniei Mouraud, Pandemonium, într-un parcurs subteran punctat de ‘scrieri’, care prin puterea mesajului lor animă conceptul expoziției.

Fidelă spiritului în care și-a dezvoltat proiectele începând cu anii ’70, Tania Mouraud va fi prezentă și în spațiul public. Artista va realiza o intervenție urbană în București, Pitești, Bacău, Iași, Sibiu, Cluj-Napoca, Buzău, Craiova și Roman, orașul natal al tatălui ei. Intervenția, constând în repetarea sistematică a versului lui Benjamin Fondane (B. Fundoianu) „CRIERTOUJOURSJUSQUALAFINDUMONDE”, reprezintă o confidență adresată tuturor celor care își vor acorda timpul necesar pentru a descifra aceste cuvinte aproape ilizibile, reproduse pe numeroase panouri stradale. 

Tania Mouraud (n. 1942) este o artistă inclasabilă, care nu a încetat să își reinventeze practica, de la sfârșitul anilor ’60 până în prezent. Lucrările ei chestionează raporturile dintre artă și legăturile sociale, prin folosirea a diferite medii artistice. Din 1998, lucrează cu fotografie, video și sunet într-o strânsă relație cu pictura, analizând diferite aspecte ale istoriei și ale vieții. Arta angajată a Taniei Mouraud se dorește a fi o poziție apolitică a individului. Perspectiva ei este cea a unei artiste care trăiește cu „ochii deschiși asupra lumii”.

Text de Elodie Stroecken, curator

Tania Mouraud, CTJLFDM, urban intervention, 2016

Pentru prima dată în impresionanta ei carieră, Tania Mouraud a realizat o intervenţie urbană simultan în mai multe oraşe. Parte din expoziția OTNOT și bazată pe un vers de Benjamin Fondane (B. Fundoianu), intervenția ‘CTJLFDM’ (CRIERTOUJOURSJUSQUALAFINDUMONDE) s-a desfășurat pe panouri publicitare din 9 orașe din România: Bucureşti (76), Iaşi (2), Sibiu (1), Cluj (2), Bacău (2), Piteşti (1), Buzău (3), Craiova (2) şi Roman (2). 

Partener principal al expoziției

Cu sprijinul

   

Parteneri