Mnemonics

Unicitatea și identitatea lucrărilor lui Răzvan Anton au fost generate de seriozitatea cu care și-a stabilit metoda de lucru și consecvența aplicării ei. Alegerea strategică și tratarea sistematică a motivelor vizuale pe care și le-a ales prin această metodă își află un model mai degrabă în lumea muzicii de factură barocă decât în influența unui anume curent sau artist vizual contemporan. Cu toate acestea, motivele vizuale sunt preluate din soundtrack-ul contemporan. Răzvan Anton prezintă capacitatea de a se apropia de subiectele izolării și traumei contemporane cu atitudinea laborioasă și atentă a acelor artiști din trecut care credeau cu tărie în calitățile curative ale actului lor artistic. Expunerea lucrărilor se face prin orchestrarea simultană a mai multor medii grafice – de la desen în cărbune până la animație – într-un concert vizual dedicat unei teme care străbate toate mediile abordate: procesul prin care sunt captate și păstrate amintirile.

Text de Călin Vasilescu, curator

C.V.: Expoziția Mnemonics subliniază caracterul metodic al procesului prin care ajungi la descoperire și diversificare. Cu cât te străduiești mai mult să păstrezi o direcție de lucru, cu atât apare o mutație mai profundă, mai provocatoare în posibilitățile de tratare ale subiectului. Cum ai ajuns la această metodă?

R.A.: Desenul e cartografiere. Rezultatul e o hartă. Metoda presupune luarea în serios a lucrurilor cu multă ironie. Subiectul grav al memoriei are nevoie de o doză semnificativă de lămâie pentru a-i neutraliza ph-ul. De la desenul în cărbune la carioci, parcurg distanța dintre pictorialism și iconicitate. Aceleași forme desenate și redesenate până la epurare. Inima e recipientul afectivității, dar și o mașinărie.

C.V.: Cum ai ajuns interesat de Memorie ca temă copleșitoare a contemporaneității?

R.A.: Încă de la desenele cu blocuri m-a preocupat problematica memoriei. Cred că distanța de România m-a adus mai aproape de acest subiect. Și mai cred că istoria recentă a început să fie dezbătută dintr-o perspectivă mai clară și mai obiectivă. În sfârșit putem discuta despre memorie dintr-un unghi critic și personal deopotrivă.

Răzvan Anton în dialog cu Călin Vasilescu, ianuarie 2015