How to Disappear

Așa cum reiese din ideile și scrierile Ralucăi Popa, practica ei înglobează o diversitate de expresii, de la imagine la imagine în mișcare, de la text scris la arhivă personală, de la desen la performance. Totuși, pentru că aceste încadrări formale par foarte clasice la prima vedere, trebuie subliniat că abordarea ei transgresează întotdeauna granițele mediului artistic prin reasamblarea materialului în noi forme expresive ce sunt trimise în sfera publică. Deși preocupată de recunoașterea și conservarea unor forme specifice, Popa își axează cercetarea pe ceea ce trebuie făcut, pe ceea ce este acceptabil sau nu de făcut și pe întrebarea dacă modelele și similaritățile ar trebui privilegiate sau, din contră, ar trebui exercitată o anumită libertate, din poziția unui străin încăpățânat. Astfel, se poate simți o tensiune pe care artista o stabilește în interiorul aspectului formal al muncii ei, iar prin „ancorarea” acestor forme într-o bază conceptuală solidă, tensiunea se intensifică. Ea se întinde între preocuparea cotidiană a Ralucăi Popa față de social agency și imposibilitatea de a crea o lucrare care să devină una cu gândul. Pe de o parte, această tensiune reprezintă „confesiunea” foarte directă a artistei cu privire la potențialul pe care arta contemporană îl are în spațiul social și politic real, iar pe de altă parte, este manifestarea unei căutări neobosite a rațiunii de a crea.

Prima expoziție personală a Ralucăi Popa la Gaep poate fi descifrată prin două chei de lectură. În primul rând, în relație cu „specificul și cerințele” locului de desfășurare, ea definește principalele interese formale și conceptuale ale artistei și funcționează ca o introducere la o colaborare pe termen lung între aceasta și galerie. În al doilea rând, How to Disappear constituie o nouă dovadă a obiectivului constant al artistei de a-și reexamina lucrările în relație cu spațiul și contextul său. Pare că în practica ei tensiunea e imposibil de evitat, fie că ne gândim la logica internă a lucrărilor sau la felul în care acestea sunt prezentate în sfera publică. În acest sens, expoziția devine o nouă formă de exprimare artistică prin care Popa abordează particularitățile spațiului de expunere și încearcă să evite narațiunile obișnuite.

Ca urmare a dorinței artistei de a evita un spațiu de expunere cu mai multe intrări din diverse direcții, intervenția sa site-responsive de la etajul galeriei creează un parcurs ce ghidează vizitatorii într-o direcție clar stabilită. Astfel transformat, spațiul principal de expunere juxtapune două serii de lucrări pe hârtie și un film, care la prima vedere ar putea părea neînrudite, dar la o lectură mai atentă devine clar că sunt conectate prin două acțiuni: a (nu) vedea și a (nu) face.

How to Disappear continuă în încăperile de la subsol. E momentul să revenim la început și să ne referim la expoziție ca la o formă prin care artista abordează particularitățile spațiului de expunere și încearcă să evite narațiunile obișnuite. Intervenția sa principală la subsol constă în reconfigurarea spațiului ca un „ecou” al celui de la etaj. Raluca Popa conectează spațial cele două spații de expunere, dar face o distincție conceptuală limpede între ele. Lucrările ce populează subsolul galeriei sunt legate de interesul ei față de animație, care reprezintă o parte integrantă a activității sale artistice și în același timp sugerează care este adevăratul ei spațiu social, politic și economic. 

Text de Tevž Logar, curator