Pear Fate Meter

12 March - 18 July 2020

Works

About

În cea de-a doua sa expoziție la Gaep, Damir Očko continuă să investigheze coduri de control social și implicații politice și, totodată, să le re-articuleze prin forme de violență, fragilitate și rezistență. Titlul Pear Fate Meter – o anagramă a titlului primei expoziții de la galerie a lui Očko, Repeat After Me – este, cu siguranță, gestul esențial al artistului pentru înțelegerea premiselor-cheie ale expoziției. Acesta este reflectat prin două elemente principale – filme și lucrări pe hârtie – care definesc demersul consecvent și neobosit al lui Očko de a dezvălui modul în care violența este înscrisă în viața noastră de zi cu zi și influența pe care acest lucru o are asupra perceperii noțiunii de libertate.

Juxtapunerea elementelor din DICTA I și DICTA II este, poate, cea mai directă reprezentare a ideii de critică a „neutralității” sociale, artistul analizând din diferite perspective nivelurile ideologice ale limbajului și utilizările sale. Așa cum se întâmplă întotdeauna când vine vorba despre activitatea lui Očko, expoziția se concentrează pe filme, iar acestea sunt extinse, dezvoltate și analizate printr-o serie de alte elemente vizuale.

La etaj, intervenția ia forma unei instalații site-responsive care evită prezentarea clasică dintr-o galerie și care constă în trei structuri sculpturale diferite, utilizate pentru expunerea colajelor. Deși colajele sunt aparent mai puțin politice decât filmele, în special în ceea ce privește definirea limbajului drept corp politic, trebuie subliniat că ele sunt, fără îndoială, politice la nivelul delimitării spațiului personal și a libertății. 

În spațiul de la subsolul galeriei, Očko intervine cu filmele DICTA I și DICTA II, ceea ce, la un anumit nivel, rezolvă „codul” dat privitorului înainte. Dacă la etaj „dicționarul distorsionat” acumulat de artist în cursul unei perioade relativ lungi de timp putea părea un joc formal cu structuri lingvistice parțiale, la subsol el se dezvăluie ca o realitate sociopolitică compozită. Devine astfel clar că limbajul și deconstrucția sa reprezintă punctul principal de interes al artistului, preocupat de o analiză preciză a utilizării limbajului de către anumite grupuri sociale.

Relația dintre etaj și subsol poate fi privită drept o tensiune între deconstrucția formal „dadaistă” a limbajului (colaje) și acțiunea „dadaistă” de subminare a structurilor fundamentale ale societății raționale, ordonate (filme). Dar în centrul demersului lui Očko rămâne limbajul, într-o ipostază în care nu poate fi descifrat cu ușurință și care este menită să divulge relația arbitrară dintre cuvinte și înțelesurile lor.

Într-o perioadă de anxietate globală, ambiguitate și abuz, când existența individului este impregnată cu teamă, corpul funcționează ca o entitate în care diverse imperative refractă și reflectă relații sociale impuse. În contextul lucrărilor prezentate în expoziție (ca și în contextul general al practicii artistului), acest lucru poate fi privit ca un comentariu critic la adresa asamblajului lingvistic particular ce rezultă din relațiile de putere contemporane.

Text de Tevž Logar, curator

 

Cu sprijinul

Artists