Convulsion Ltd.: Christian Paraschiv

Christian Paraschiv
11 January - 16 March 2016

Works

About

Christian Paraschiv (născut în 1953, în București) este unul dintre artiștii reprezentativi ai generației ’80 în arta românească. Din 1986 locuiește și lucrează la Paris. Un fin observator al realităților politice, sociale și economice și profund interesat atât de spiritualitate, cât și de cercetarea științifică de pionierat, Paraschiv condensează cunoaștere și intuiție într-o practică ce dizolvă granițele dintre diverse medii de exprimare și așteptările privind linearitatea producției artistice.

Luând în considerare doar un aspect din prolifica operă a lui Christian Paraschiv – explorarea în  profunzime a corpului –, Convulsion Ltd. constituie primul capitol dintr-o serie de expoziții care va conduce la o necesară retrospectivă majoră a artistului.

În timp ce practica lui Paraschiv a fost prezentată anterior prin intermediul unui trio de teme recurente – Memorie, Identitate și Exil –, Convulsion Ltd. este o expoziție-eseu și o încercare de a-i reciti lucrările construite, de-a lungul câtorva decenii, în jurul ideii de corp, din trei puncte de vedere paralele și profund interconectate deopotrivă: Durere, Umor și Autoexploatare. 

Economia și Politica Sinelui, Masochismul și alte Plăceri, Branding-ul, Ironia alături de corespondentul său mai caustic, Autoironia, Râsul și alte emoții ludice, precum și experimentele de Bio-Artă sunt toate împinse în prim-plan în expoziția Convulsion Ltd.: Christian Paraschiv.

Text de Kilobase Bucharest & Sandra Demetrescu, curatori

 

„Opera mea și viața familiei mele au fost marcate de exilul și mutarea în Franța din 1986. De la bun început a fost vorba despre o căutare a sinelui, marcată de poziţia mea inițială în raport cu dictatura care distruge și provoacă o permanentă stare de așteptare, favorizată de identitatea noastră ortodoxă, care acceptă sacrificiul și chiar martiriul, aşa cum spune bunul meu prieten Ion Grigorescu. Ca artist, am experimentat această stare de timp înghețat ca un imbold spre căutarea permanentă a unei provocări. Exilul acționează ca un accelerator al memoriei și al identității: ruptura provocată de exil potențează efortul de căutare, evidențiind în mod decisiv demersul de reconstrucţie a memoriei colective și a istoriei.

Prima mea expoziţie de pictură, care a avut loc în anul 1978 la București, avea deja ca temă centrală corpul și moartea. În 1980, în cadrul unei alte expoziţii tot în București, la galeria Simeza, am prezentat fragmentarea imaginii fotografice în raport cu imaginea corpului, care va deveni un motiv recurent în opera mea. 

Temele oii, turmei, ciobanului și lupului sunt pentru mine metafore transversale și eficiente, care abordează atât dimensiunea religioasă, cât și cea socială și politică.

De-a lungul timpului, am abordat toate tipurile de tehnică, de la cele mai tradiționale până la cele mai inovatoare. Am alternat fotografia și pictura și am lucrat în mod sistematic cu tehnici mixte, îmbinând desen, pictură, gravură, obiect, instalație, artă performativă, până la cultura de piele și recoltarea pielii de pe propriul corp. Ciclul de lucrări Feminin – Masculin reprezintă o chestionare a identității și, în același timp, o provocare a normalizării sociale și a dictaturii de tip ortodox și socialist, cu dimensiunea spirituală a culturii ortodoxe acaparată de blocaje și prohibiții.

Opera mea a fost construită pe aceste trei coordonate: memorie/identitate/exil.”

– Christian Paraschiv 

Invited Artists

Christian Paraschiv