Accumulated History

Ruine ale fostelor fabrici asociate ritmurilor și sunetelor disonante, ecoul distorsionat al muncilor de odinioară; galerii subterane cu ziduri groase, săpate sub munte la ordinul unui președinte îngrijorat de posibilitatea unui atac nuclear; lampioane chinezești înălțate în memoria unui Yugoslavian Space Program care nu a existat vreodată; cimitire cu ecrane futuriste încorporate, încercând să capteze transmisiuni incerte dintr-o dimensiune la fel de incertă – acestea sunt doar unele dintre reperele vizuale și conceptuale ale lucrărilor ce compun Accumulated History, prima expoziție personală a artistului Igor Bosnjak în România.

Lucrările, în mare parte instalații video, fac trimitere către fragmente din istoria fostei Iugoslavii, sau, mai bine spus, reflectă imagini fragmentare ale istoriei acesteia. Este vorba despre o istorie acumulată, recompusă spre interogare atât în dimensiunea ei dramatică sau traumatică, dar și dintr-o perspectivă ironic-reflectivă, într-o încercare personală de încheiere a conturilor cu un trecut arhi-abordat și disputat.

Expunând în premieră trilogia It is not the literal past that rules us, it is image of the past…,titlu ce preia literal cuvintele filosofului George Steiner, artistul revizitează locurile comune ale istoriei fostului stat iugoslav, de la doctrina „self-management” până la transformările, confuziile și ramificările ideologice successive ce au marcat spațiul respectiv.

Text de Cristina Munteanu, curator

C.M.: De ce Accumulated History? Ce fragmente de istorie se regăsesc aici și cum ai reușit să le îmbini în cadrul expunerii?

I.B.: Sunt destule fragmente de istorie adunate în expoziție. Unele dintre lucrările prezentate în cadrul ei au la bază o abordare ironică, au o tentă umoristică, precum Yugoslavian Space Program. Altele sunt complet diferite, aparținând unui registru grav – trilogia nu are nimic umoristic în ea și nici Contemporary Cemeteries. Lucrările de aici fac parte dintr-un demers de a mă detașa și elibera de trecut, cu tot spectrul său de locuri comune: fosta Iugoslavie, Tito, socialismul de tip self-management etc. Un trecut de care nici chiar cele mai noi generații din spațiul de unde provin nu par a fi capabile să se deconecteze; un trecut în care ei încă investesc energie în mod constant, apărându-l sau contestându-l, disecându-l, indiferent dacă este pentru a stabili cine și pentru ce a fost responsabil sau pentru a înfiera ori glorifica figuri precum Tito și Gavrilo. În ceea ce mă privește, mi-am primit porția de accumulated history. Aceste lucrări reprezintă modul meu de a o exprima, proiecta și elibera, ca o modalitate de a încheia niște conturi personale.

C.M.: Prima parte a trilogiei, Hotel Balkan, a fost filmată în interiorul fostului buncăr nuclear al lui Tito. Cum a fost să utilizezi acest spațiu în scop personal? Ai mai fost acolo și înainte de filmări?

I.B.: Până nu demult, spațiul nici măcar nu era cunoscut. Organizasem o expoziție anterioară acolo și acel eveniment a facilitat prezentarea lucrărilor în expunerea de aici. Amplasarea și arhitectura locului sunt aproape uimitoare. Senzația pe care o ai în subteran. Energia acelui spațiu, faptul că era intenționat ca refugiu pentru 350 persoane (selectate de Tito, dintre care numai una ar fi fost femeie!) în cazul unor catastrofe nucleare care nu s-au petrecut niciodată. Presiunea din interiorul buncărului, fiind chiar sub munți; grosimea ușilor și a pereților; imaginile cu Tito atârnate la capătul coridoarelor, tapetele kitsch și mobilierul futurist – totul, o traducere subterană a spaimei de eventuale atacuri nucleare. Când, de fapt, toată structura, regimul împreună cu statul, erau destinate să se prăbușească din interior.

Igor Bošnjak în conversație cu Cristina Munteanu, iunie 2015