Raluca Popa

„Îmi privesc lucrările drept o colecție de fraze și povestiri scurte.

Lucrez adesea cu material existent deja. Îmi place să cred că referințele mele, precum o imagine, un text scris, imaginile în mișcare sau arhiva personală, au o calitate documentară implicită, încorporând un adevăr dincolo de înfățișarea și motivația lor subiective. Uneori, acest aspect primar nu este la îndemână, dacă lucrez, de exemplu, cu titlul unei cărți sau cu o arhivă de teze școlare personale. Lucrez spre a recunoaște acest aspect, spre clarificare. Apoi, continuu prin a reasambla materialul în forme expresive ce sunt trimise înapoi în sfera publică. Prin medii diferite, compar, întorc, mă strecor și renunț la ceea ce nu este necesar, fac tăieturi și pliuri, dezvălui și mărturisesc. Închei un ciclu. Încerc să abordez materialul existent cu grijă, cu precizie, în acord cu ideea de conservare, reparare, recunoaștere, reabilitare.

Pe cât de mult mă interesează recunoașterea și conservarea formelor, pe atât de mult m-a preocupat mai recent să definesc pentru mine însămi ce trebuie făcut, ce este acceptabil și ce nu este acceptabil, și dacă ar trebui privilegiate modelele și asemănările sau mai degrabă ar trebui exercitată o anumită libertate, de pe poziția unui permanent străin. Prin urmare, revin la manifestări timpurii, la acte de învățare și repetiție, la forme de replicare și comparație, iar prin reproducerea gesturilor simple – de exemplu, actul de a învăța înotul, sub forma unui performance la Marea Neagră – declanșez, de fapt, un sentiment de inevitabilitate, o senzație de urgență.”