Raluca Popa
Works
„Îmi privesc lucrările drept o colecție de fraze și povestiri scurte.
Lucrez adesea cu material existent deja. Îmi place să cred că referințele mele, precum o imagine, un text scris, imaginile în mișcare sau arhiva personală, au o calitate documentară implicită, încorporând un adevăr dincolo de înfățișarea și motivația lor subiective. Uneori, acest aspect primar nu este la îndemână, dacă lucrez, de exemplu, cu titlul unei cărți sau cu o arhivă de teze școlare personale. Lucrez spre a recunoaște acest aspect, spre clarificare. Apoi, continuu prin a reasambla materialul în forme expresive ce sunt trimise înapoi în sfera publică. Prin medii diferite, compar, întorc, mă strecor și renunț la ceea ce nu este necesar, fac tăieturi și pliuri, dezvălui și mărturisesc. Închei un ciclu. Încerc să abordez materialul existent cu grijă, cu precizie, în acord cu ideea de conservare, reparare, recunoaștere, reabilitare.
Pe cât de mult mă interesează recunoașterea și conservarea formelor, pe atât de mult m-a preocupat mai recent să definesc pentru mine însămi ce trebuie făcut, ce este acceptabil și ce nu este acceptabil, și dacă ar trebui privilegiate modelele și asemănările sau mai degrabă ar trebui exercitată o anumită libertate, de pe poziția unui permanent străin. Prin urmare, revin la manifestări timpurii, la acte de învățare și repetiție, la forme de replicare și comparație, iar prin reproducerea gesturilor simple – de exemplu, actul de a învăța înotul, sub forma unui performance la Marea Neagră – declanșez, de fapt, un sentiment de inevitabilitate, o senzație de urgență.”
CV
Născută în 1979 (RO), trăiește și lucrează în Berlin (DE)
STUDII
2011
Diplomă de master, Byam Shaw, Central Saint Martins, University of the Arts London (UK)
2003
Diplomă de licență, Universitatea de Artă și Design, Cluj (RO)
2002
Erasmus, University of Castilla–la Mancha, Cuenca (ES)
EXPOZIȚII (SELECȚIE)
Expoziții personale
2019
‘How to Disappear’, Gaep, București (RO)
2016
‘Iarna pe uliţă’, Sandwich Gallery, București (RO)
‘The Unknown Portrait of Brancusi’, Europe House, Londra (UK)
2015
‘Two Titles’, Rumänska Kulturinstitutet, Stockholm (SE)
‘Turning Something Plain into a Circle’, Ivan Gallery, București (RO)
See more
Group shows
2020
‘Viral Self-Portraits’ (expoziție online), MG+MSUM, Ljubljana (SI)
2019
‘Polyphonic’, StAnza Scotland’s International Poetry Festival, St. Andrews (UK)
‘Artistic Enquiries into Plants’, Tranzit, București (RO)
‘Glossary of Distant Narratives’ (în parteneriat cu TIFF #18), Pilot – Fabrica de Pensule, Cluj (RO)
2018
‘Truth Lies Not Only in a Dream, But in Many Dreams’, Gaep (ex-EASTWARDS PROSPECTUS), București (RO)
2017
‘Life A Userʼs Manual’: Bienala Art Encounters, Timișoara (RO)
Sinopale 6, International Sinop Biennial (TU)
‘The Best of Bees’, Duplex, Geneva (CH)
2016
‘Arrangement for a Prize’, instalație pentru expoziția ‘Cele mai frumoase cărți din Romania’, MNAC – Muzeul Național de Artă Contemporană, București (RO)
‘South by Southeast. A Further Surface’, Guangdong Times Museum (CN)
‘Esthetics of Learning’, Printmaking Gallery, The University of the Arts, Philadelphia (USA)
2015
‘Mapping Bucharest: Art, Memory, and Revolution 1916–2016’, Vienna Biennale (AT)
‘Une autre cité’, Tranzit, București (RO)
2014
‘Dispoziții în timp și spațiu/Dispositions in Time and Space’, MNAC – Muzeul Național de Artă Contemporană, București (RO)
‘And Yet There Was Art!’, Leopold Museum, Viena (AT)
2012
‘Ceea ce distrugem și celebrăm în același timp/What We Destroy and Celebrate at the Same Time’, Salonul de Proiecte, București (RO)
‘O Que Acontece Depois’, Centro Cultural, Cartaxo (PT)
2010
‘As You Desire Me’, Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Național Brukenthal, Sibiu (RO)
‘13 Places’, Concourse Gallery, Archway, Londra (UK)
ALTE PROIECTE
Concept vizual și animație pentru Polyphonic (2018), show live de poezie produs de Muzeul Național al Literaturii Române, București (RO)
Dezvoltări vizuale pentru animație:
Muntele magic (2015), regia Anca Damian, lungmetraj documentar de animație
Crulic – drumul spre dincolo (2011), regia Anca Damian, lungmetraj de animație
REZIDENȚE ȘI PREMII
2018
septembrie – artist în rezidență, quartier21 / MuseumsQuartier, Viena (AT)
2017
ianuarie – iunie – artist în rezidență, Embassy of Foreign Artists, Geneva (CH)
2016
iulie – artist în rezidență, Residency.ch, PROGR, Bern (CH)
ianuarie – aprilie – artist în rezidență, Villa Straeuli, Winterthur (CH)
2011
Nova Award Commendation, The Lowe+Partners Award for Fresh Creative Talent, Lethaby Gallery, London
Roger & Sarah Bancroft Clark Charitable Trust Award
2010
A Curriculum, A Foundation Artist Residency, Liverpool – pe lista scurtă