Sebastian Moldovan

„The exhibition on view at Gaep between September 11 and November 6 is the result of working intensely, though discreetly, with the site itself. The basement of the gallery becomes a haven, but also a place of reflection on time. A place of working with art and with the immediate reality. The mind cannot but make connections. At one point, Magritte and his Le Château des Pyrénées come to mind.”

”I wouldn’t call it research, but sporadic gathering of information that I process in a relatively short period of time. What I’m interested in is extracting a certain feeling. I don’t claim to fully understand everything I read. Instead, as an artist I can afford to use my intuition and speculate”, says Sebastian Moldovan. “Metaphorically speaking, the alternate reality I’m proposing with this exhibition [Spacetime’s a Wastin’] is one in which black holes aren’t points of no return, but symmetrical structures with an other side. (…) Everyday I look for things to spark my excitement without paying attention to the borders between fields of study. Ever since I graduated, I stopped caring about the classical structuring of knowledge in disciplines. To me it’s just knowledge.”

“I’ve always been close to nature and understood how dependent we are on it. Nonetheless, we act like an arrogant master. (…) I like to learn by reproducing physical phenomena or natural systems. Usually my installations are made of found materials or mechanisms that have been discarded because I don’t like the waste of materials, knowing where they come from and where they end up. Living plants, more than anything else, need to continue their existence, to leave the exhibition and spread as they are used to do.”

“Fac un bilanț. Expoziția de la etaj folosește repertoriul formal al post-minimalismului, plus desenul, poate rupt din imaginarul SF, aici cu interes pentru ecologie și tehnologie, adică pentru efectul de mediu al producției materiale. La nivelul ăsta, plasticul pare să înglobeze, la nivel palpabil, acea violență malefică umană. Sunt totuși surprins că în expoziție nu văd plante sau pietre. Nu pentru că ar trebuie neapărat să fie, ci pentru că atunci când vorbesc despre ecologie, artiștii contemporani, mai ales după 2012, folosesc cu precădere aceste materiale, devenite uneori un tip de manierism. Totuși, căldura și tandrețea acestor lucruri, care trimit direct la mediul natural, nu pot fi negate. Absența lor mă avertizează, din nou, că e vorba mai degrabă de explorarea unui narcisism extrem, devenit formă filosofică, dar și refugiu din fața alterității celei mai banale, adică a peisajului, înțeles în sensul cel mai larg.”

“Mai ales în instalațiile mele există de multe ori un proces laborios de execuție și de multe ori mecanisme ce implică modul în care reflectă ceva într-un fel, cum stă în echilibru etc. Este o artă în spațiu, chiar și în timp. Unele exponate evoluează în timp, nu sunt identice în două momente diferite. Cu siguranță, înregistrarea trecerii timpului m-a preocupat dinainte să mă preocupe pictura. Folia, de exemplu, are nevoie de vreo cinci ore să se umfle. Tocmai această transformare în timp le face și foarte trecătoare, pentru că mai mult de jumătate dintre lucrările mele dispar când s-a terminat expoziția.”

”Cea mai mare expoziție personală a artistului Sebastian Moldovan s-a deschis la Eastwards Prospectus, un spațiu recartografiat de către artist cu ajutorul unor instalații care au uneori rolul de a te dezechilibra, de a te lăsa într-o zonă între spații reale, într-un loc al memoriei și al poeziei. O mașină de curcubeie, sute de bucăți de hârtie arse cu grijă, negrul care devine încet alb într-o lucrare video. Un control extrem de puternic al artistului se resimte în fiecare lucrare. Un control care scoate la vedere tocmai o putere a hazardului. Ca privitor, sunt și nu sunt stăpân pe ceea ce văd.”